La o vreme după ce bolovanul pornise a se rostogoli la vale, se opri să privească în inima sa şi recunoscu adevărul ce-l bănuise de la primele răspunsuri: a mers prea departe. Totul era exagerat, disproporţionat, chiar dacă nu [îşi zicea în sine] neapărat greşit. Dar un bulgăre de aşa proporţii nu se poate opri cu păreri de rău secrete iar încercarea pe faţă presupunea un spectacol prea umilitor. Singura soluţie era să meargă înainte, tot înainte după cum ducea drumul şi să nu dea deloc impresia că pierduse controlul. Nu se gândise nici un moment că viteza şi direcţia nu puteau duce decât în... prăpastie.
2 comments:
nice...mandria e mare cateodata, si dupa cum se stie, mandria merge inaintea caderii
drept Ralu, doar ca uneori nu ne dam seama decat cand e prea tarziu...
Trimiteţi un comentariu